Â
Un cargou grecesc, încărcat cu lemn și combustibil, s-a scufundat, marți noaptea, în largul coastei engleze din apropiere de Devon, transmite AFP.
Cargoul "Ice Prince", aflat în derivă pe Canalul Mânecii de duminică, care s-a scufundat în sud-estul Angliei, transporta peste cinci mii de tone de cherestea, 120 de tone de motorină și avea pentru propulsie 400 de tone de combustibil. Partea din spate a navei a început să se scufunde la ora 2:00, la 56 de kilometri nord-vest de peninsula Cotentin.
Marți, un aparat de supraveghere a poluării a survolat zona și a văzut câteva scânduri care pluteau pe mare. Restul încărcăturii de lemn pentru șarpante ar trebui să continue să urce către suprafața. Remorcherul francez "L’Abeille Liberté " și cel britanic "Anglian Earl" au balizat locul naufragiului pentru a proteja traficul pe Canal. "Argonaute", o navă pentru depoluare din Brest, pregătită încă din timpul nopții, este gata să acționeze în caz de nevoie. Gărzile de coastă au fost deja prevenite însă abia peste câteva zile se vor putea constata eventualele consecințe ale naufragiului asupra coastei.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro