Un cercetător de teren dezminte că fratele leului Cecil ar fi mort
„Pare viu și nevătămat, pot spune”, a declarat sâmbătă Brent Stapelkamp, un cercetător de teren în cadrul Proiectului de cercetare a leilor Hwange, care monitorizează leul cu ajutorul unui dispozitiv GPS.
Un grup, Centrul de comandă pentru conservare din Zimbabwe, a postat sâmbătă pe pagina de Facebook un mesaj în care afirma că Jericho a fost ucis sâmbătă, la ora locală 16. (17.00, ora României), o informație preluată de către unele publicații occidentale și care a fost răspândită rapid pe Twitter.
Informația a provocat o reacție de furie pe rețeaua de socializare, unde iubitorii de animale și-au exprimat deja furia față de uciderea lui Cecil, pe 1 iulie, un leu rar, cu coamă neagră, care putea fi admirat adesea în Parcul Național zimbabwian Hwange.
Stapelkamp a declarat că GPS-ul lui Jericho arăta că leul se afla în mișcare, în zonă, ca de obicei, și că părea că se află împreună cu o femelă.
„Când am auzit informația, m-am uitat la computer, iar mișcările sale păreau obișnuite. GPS-ul din zgarda sa a transmis un semnal la ora (locală) 20.06 (21.06, ora României). Totul pare în regulă”, a declarat Stapelkamp pentru Reuters.
Autoritatea parcurilor naturale din Zimbabwe a impus sâmbătă o interdicție pe termen nedefinit vânătorii organizate în afara parcului național, din care Cecil a fost ademenit și ucis pe 1 iulie.
O sursă de la Agenția pacurilor a declarat pentru Reuters că un al doilea leu a fost ucis ilegal de către un vânător străin, în Zimbabwe, pe 3 iulie. Această informație nu a fost confirmată de către oficiali.