Un chinez, cetățean de onoare post-mortem la BACĂU. Bărbatul s-a dus la Alba Iulia înfășurat în tricolorul românesc și a învățat limba noastră pentru a traduce EMINESCU

Publicat: 12 03. 2019, 15:48

La numai 16 ani, Yin Yuguo și-a dorit atât de mult să învețe limba română la un nivel care să îi permită să traducă literatura țării noastre în limba chineză, în principal opera lui Mihai Eminescu, încât s-a înscris, anul trecut, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în programul pregătitor destinat cetățenilor străini.

Tânărul admirat de profesori și colegi pentru interesul lui pentru cultura României a devenit cunoscut în toată țara după ce a participat, de 1 Decembrie 2018, la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, de la Alba Iulia, purtând un drapel și însemne tricolore.

Adolescentul a murit în 22 februarie când, în timp ce călătorea spre Neamț, a coborât din tren, în mers, în gara din Roman, a alunecat și s-a lovit la cap de o bornă.

 

 

La propunerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, susținută și de Primăria Bacău, acesta va primit titlul de cetățean de onoare post-mortem.

Ceremonia ar urma să fie organizată în data de 15 martie 2019, ziua când Yin Yuguo ar fi împlinit 17 ani.

„După cum se știe, un tragic accident feroviar a determinat decesul tânărului, eveniment care a produs o vie și îndelungată emoție în rândul opiniei publice din România și, desigur, în cadrul comunității băcăuane. (…) Inițiativa comună a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și a Primăriei municipiului Bacău este menită a pune în valoare o pildă de atașament față de spiritualitatea românească și de slujire a unui ideal profesional, din partea unui tânăr studios”, se arată în proiectul de hotărâre citat.

Potrivit documentului citat, demersul este considerat „o răsplată pentru perseverența exemplară a tânărului în învățarea limbii române și familiarizarea cu elementele de cultură și civilizație românească”.

foto: captură youtube.com