Un cioban a salvat o adolescentă de la moarte. De ce a vrut fata să se înece în râul Siret
Incidentul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 18:30, când un cioban a văzut o tânără care s-a aruncat în râu, în zona din apropierea unui pod CFR, pe malul comunei Siminicea, scrie monitorulsv.ro.
Ciobanul a povestit că tânăra a intrat în apă până la piept și, văzând că fata are gânduri negre, a încercat să o convingă să iasă din râul Siret, fiind ajutat de alți doi oameni.
Minora a ieșit la un moment din apă, pe malul opus, dar a sărit din nou în valuri. Ciobanul și încă o persoană au intrat în apă și au scos-o pe fată din ghearele morții.
Adolescenta se afla în șoc hipotermic și a fost dusă de salvatorii ei către DN 29, în comuna Dumbrăveni, de unde a fost preluată de SMURD și transportată la Spitalul Județean Suceava.
Potrivit oamenilor legii, fata a vrut să se sinucidă deoarece avea un prieten din altă localitate, care ar fi plecat peste hotare. Cu puțin timp înaintea tentative de sinucidere, a povestit familia victimei, fata a discutat la telefon cu băiatul respectiv, iar în timpul convorbirii a ieșit din casă și s-a făcut nevăzută. La spital, medicii i-au acordat primul ajutor minorei și spun că starea de sănătate a acesteia este stabilă, în afara oricărui pericol.