Un columbian care venea la un festival, prins cu marijuana pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca
Potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră, bărbatul a fost verificat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj-Napoca, marți dimineața, în jurul orei 03.30, când s-a prezentat pentru a intra în țară, călătorind din direcția Malaga (Spania).
„Polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor bărbatului, ocazie cu care au descoperit, într-un buzunar al rucsacului pe care acesta îl avea asupra sa, o cutie din lemn, ce conținea o substanță vegetală de culoare verde, având greutatea de aproximativ 7 grame, despre care persoana în cauză a declarat că este marijuana”, se arată în comunicat.
Bărbatul asupra căruia s-a găsit substanța este cetățean columbian, are 41 de ani și a declarat că a venit în România pentru a participa la un festival, iar substanța descoperită era pentru consum propriu.
Potrivit polițiștilor de frontieră, substanța vegetală urmează să fie transmisă spre expertizare, iar cercetările vor fi continuate de către un procuror din cadrul DIICOT.
Foto: Poliția de Frontieră Română