Un consultant de strategie la BNR avertizează: E prea mult populism. Să cântărească aurul, să îl vadă bucată cu bucată

Un consultant de strategie la BNR avertizează: E prea mult populism. Să cântărească aurul, să îl vadă bucată cu bucată
Publicat: 26/06/2019, 17:38

„A vorbit CCR? A vorbit, așa că asta e decizia și nu o comentăm. Acum ce se întâmplă mai departe sigur putem să comentăm, probabil că legea va ajunge în Monitorul Oficial, după ce va fi promulgată de președinte, și apoi va fi adus aurul în țară. Noi, la BNR, am spus de mai multă vreme, de când a început această discuție că ar fi bine să fie adus în țară pentru că efectul se pierduse. Ducerea aurului afară din țară la Banca Angliei, la Londra acolo unde este inima financiară a Europei, are un scop foarte clar și anume creșterea credibilității țării. Ori atâtea discuții s-au făcut în legătură cu aurul de când îmi amintesc de acum trei patru ani într-o seară de septembrie când a venit așa un zvon în spațiul public că au dispărut 40 de tone de aur de la Banca Națională, o aberație desigur, dacă ar dispărea câteva grame de aur ar veni aici toate controalele din lume, așa ceva nu se poate.

Pe urmă s-au tot purtat discuții atât de penibile în legătură cu această cantitate de aur aflată în custodie la Banca Angliei încât acum e mai bine să fie adusă în țară, să facă comisie parlamentară cum au spus, să vină să cântărească aurul să îl vadă bucată cu bucată cum arată, cum este (…), cum este înregistrat și atunci lucrurile se vor lămuri”, a spus Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, pentru Digi 24.

Curtea Constituțională a respins sesizarea PNL și USR pe proiectul legislativ inițiat de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae care prevede ca Banca Națională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate.

„Suntem a 35-a țară din lume privind cantitatea de aur monetar la Banca Centrală a țării. E o cantitate importantă și este o contribuție efectivă la creșterea credibilității țării, aurul trebuie să își urmeze acest scop, acest destin, dar după ce va fi numărat, cântărit, aranjat, lucrurile vor fi clarificate în BNR gestiunea este foarte clară, aurul se înregistrează după virgulă cu 4 zecimale. Totul este mai mult decât la gram, la părți de gram înregistrarea, nu e nici o problemă din această… problemele sunt altele, ce circulă prin spațiul public, e prea mult populism, aud astăzi după ce în sfârșit s-a luat această decizie că BNR ar fi trebuit să câștige și a pierdut de fapt prin neactivarea rezervei de aur aflate la Londra”, a mai spus Vasilescu.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză