Un copil a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD la Iași, după ce a fost spulberat de o mașină
Copilul traversa neregulamentar în momentul în care a fost lovit de o mașină. Medicii care au sosit la fața locului au constat că victima intrase în comă și au transportat-o de urgență la Spitalul de Urgență din Galați.
Ulterior, copilul de nouă ani a fost transferat la o unitate medicală din Iași cu un elicopter medical.
În paralel, polițiștii au început o anchetă și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Imediat după accident șoferul a fost testat cu etilotestul, dar rezultatele au arătat că nu consumase alcool.
„Victima este un copil de 9 ani. Copilul a traversat prin loc nepermis fără să se asigure și a fost accidentat de un autoturism care circula pe strada Basarabiei către strada Domnească. Conducătorul auto, un bărbat de 37 de ani, din Galați, a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind zero. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
În județul Galați, traversările neregulamentare sunt principala cauză generatoare de accidente rutiere grave, soldate cu morți și răniți.