Prima pagină » Știri » Un copil a murit în urma bombardamentelor rusești

Un copil a murit în urma bombardamentelor rusești

Un copil din Ucraina a murit în urma bombardamentelor rusești. De asemenea, alte persoane au fost rănite.

Un băiat din orașul Chuguev, regiunea Harkov, a fost ucis în timpul unui bombardament rusesc asupra unei clădiri cu cinci etaje, a anunțat Serviciul de Urgență de Stat din Ucraina.

Joi, 24 februarie – ora 08:23, autoritățile au fost sesizate cu privire la un incendiu într-un bloc de locuințe cu 5 etaje, care a apărut în urma bombardamentelor rusești.

La momentul sosirii salvatorilor, balcoanele apartamentelor de la etajele doi și trei, precum și apartamentul de la al patrulea erau în flăcări. Suprafața totală a incendiului a fost de aproximativ 100 mp.

Un băiat minor a murit în explozie, iar alte persoane au fost rănite. Salvatorii au evacuat 15 locuitori din casa incendiată.

La ora 09:50 incendiul a fost localizat și este în prezent stins.

Cel puţin 50 de morţi în urma atacurilor armatei ruse

Bilanţul atacurilor armatei ruse a ajuns la cel puţin 50 de morţi în Ucraina, inclusiv zece civili, anunţă Oleksii Arestovici, un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.

„Am fost informat că peste 40 de militari ucraineni au fost ucişi, câteva zeci au fost răniţi, iar, de asemenea, sunt aproximativ zece civili ucişi”, a declarat Oleksii Arestovici, un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, citat de cotidianul Le Monde.

„Aceste pierderi de vieţi au fost cauzate de raidurile aeriene şi atacurile cu rachete din cursul dimineţii”, a precizat el.

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și