Un copil de 4 ani a murit după ce a fost mușcat de maidanezi, în zona Parcului Tei din Capitală. Prima reacție a primarului Onțanu
Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi zona Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.
UPDATE 17.45 Reprezentanții INML au ridicat cadavrul copilului.
UPDATE 16.17 Reprezentanții INML se află în râpa în care a fost găsit copilul și iau probe, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile, care a precizat că băiatul de 4 ani a fost desfigurat. Cei șase câini care se presupune că i-au atacat pe copii au fost prinși și urmează să li se facă analize. În funcție de rezultatul acestora, câinii vor fi duși la un adăpost sau vor fi eutanasiați.
UPDATE 16.00 Bunica și tatăl copilului care a murit mușcat de câini au ieșit de la secția 7 Poliție, unde au fost audiați pentru scurt timp în legătură cu tragedia.
La ieșire, bunica vizibil traumatizată a spus că este prima oară când a mers cu copiii în Parcul Tei. „Totul s-a întâmplat în cinci minute, nu mi-am dat seama când au plecat copiii de lângă mine”, a spus bunica.
Tatăl a declarat că intenționează să dea în judecată Primăria sectorului 2.
Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în Parcul Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica, au declarat oficiali din Poliția Capitalei.
Tragedia a avut loc pe un teren privat, a precizat Primăria sectorului 2, care aparține complexului rezidențial Laguna Tei, aflat în faliment.
Bunica a sunat la numărul de urgență 112, în jurul orei 12.22, și a anunțat că nu-și mai găsește unul dintre nepoți. Femeia a spus că se afla în parc, împreună cu cei doi nepoți ai săi, în vârstă de șase și, respectiv, patru ani.
Conform declarațiilor femeii, la un moment dat, cei doi copii s-au îndepărtat de ea și au dispărut. În timp ce îi căuta, nepotul de șase ani s-a întors cu o rană la picior și a povestit că el și fratele său au fost atacați de câini. Băiatul a spus că fratele lui a fost prins de câinii maidanezi.
Incidentul a avut loc pe strada Tuzla din Parcul Tei. „Copilul a fost găsit cu multiple mușcături, fără șanse de supraviețuire, într-o zonă cu mulți copaci, abruptă și greu accesibilă”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.
Femeia a anunțat Poliția, copilul de patru ani fiind găsit mort, într-un tufiș.
Zona în care a fost găsit copilul este securizată, pentru ca anchetatorii să poată face cercetarea la fața locului.
Primăria Sectorului 2: Incidentul a avut loc pe un teren privat
Primăria Sectorului 2 precizează într-un comunicat de presă că „tragicul accident” s-a petrecut pe un teren proprietate privată.
„Referitor la tragicul accident în care și-a pierdut viața un copil, fiind mușcat de un câine, Primăria Sectorului 2 precizează că acest incident a avut loc pe un teren proprietate privată”, se arată în comunicat.
Terenul se află pe strada Tuzla nr. 50 și aparține S.C. Laguna Tei SRL. Primăria precizează că incidentul nu a avut loc în Parcul Tei.
Laguna Tei este un proiect de complex rezidențial de lux, aflat pe malul lacului Tei. Acesta a fost dezvoltat de spaniolii de la GEA International Development, care au investit 30 de milioane de euro, însă a intrat în faliment în 2012, conform Ziarului Financiar.
Peste 1.100 de persoane mușcate de maidanezi în București, în doar 4 luni. Zona Tei, periculoasă
Peste 1.100 de persoane au fost mușcate de câini în București, în primele patru luni ale anului, cele mai multe cazuri fiind în Sectorul 6 iar cele mai puține în Sectorul 1, a declarat pentru Mediafax Răzvan Băncescu, cordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor.
Potrivit cordonatorului de proiect al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu, din ianuarie și până la începutul lunii mai au reclamat că au fost atacate de câini fără stăpân 1.929 de persoane, dintre care 1.123 au fost mușcate, în timp ce la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” au ajuns peste 4.000 de copii și adulți, în aceeași perioadă.
„Diferența dintre numărul persoanelor mușcate de câini înregistrate la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor și numărul raportat de Institutul «Matei Balș» este dată de inexistența unui protocol între cele două instituții. Lucrăm la acest aspect și, pentru o evidență exactă, sper să finalizăm un acord cât mai curând. În evidența noastră, momentan, se află doar persoanele care ne sesizează direct, după cum se vede, mai puține decât în realitate”, a declarat pentru Mediafax Răzvan Băncescu.
Cele mai multe cazuri înregistrate la ASPA sunt în Sectorul 6, unde 483 de persoane au fost mușcate de câini, iar cele mai puține în Sectorul 1, respectiv 32 de persoane.
În Sectorul 4, în primele patru luni ale anului au fost înregistrate 219 persoane mușcate de câini fără stăpân, în Sectorul 3 – 164 de persoane, în Sectorul 2 – 137, iar în Sectorul 5 au fost 92 de persoane.
„Este o legătură evidentă între zonele în care trăiesc cei mai mulți câini fără stăpân și cele în care sunt înregistrate persoanele care au suferit de pe urma acestor animale. Și este evident faptul că zonele în care a fost înregistrat un număr mai mare de persoane mușcate de câinii fără stăpân se suprapun cu locurile unde am identificat haitele”, a mai spus Răzvan Băncescu.
Datele ASPA privind persoanele mușcate de câini în Capitală se corelează cu harta privind incidentele cu câinii fără stăpân, în care Drumul Taberei este cartierul cu cele mai multe sesizări privind incidente legate de aceste animale, toate cele șase sectoare din Capitală având însă zone cu probleme legate de animalele agresive.
Pe harta ASPA, obținută de MEDIAFAX și prezentată în luna mai, au fost centralizate locurile unde s-au petrecut incidente cu câini fără stăpân, reclamate de cetățeni timp de trei luni, atât telefonic, cât și prin petiții scrise sau online.
Analiza hărții demonstrează că toate sectoarele Capitalei au mai multe zone în care a fost semnalată prezența unor câni agresivi, cele mai multe incidente reclamate venind însă din Sectorul 6, mai precis din Drumul Taberei.
Majoritatea sesizărilor din Sectorul 1 vizează zona cuprinsă între Calea Victoriei, Calea Plevnei și Bulevardul Kogălniceanu, dar și Parcul Herăstrău, unde cetățenii au cele mai multe probleme cu câinii fără stăpân, la Roată, la restaurantul Pescăruș, dar și în Grădina Japoneză.
În Sectorul 2, incidentele legate de câinii vagabonzi sunt concentrate în zona cuprinsă între Șoseaua Ștefan cel Mare, Șoseaua Colentina și Bulevardul Lacul Tei, precum și în Parcul Circului, zona Doamna Ghica și strada Arhitect Grigore Ionescu.
În Sectorul 3, harta incidentelor este relativ uniformă, ieșind totuși în evidență, după numărul de reclamații, Parcul IOR și zona cuprinsă între străzile Dristor și Râmnicu Vâlcea.
Sectorul 4 are probleme din acest punct de vedere în special în cartierul Berceni și în apropierea Parcului Tineretului, către Sala Polivalentă și Orășelul Copiilor, dar și în interiorul parcului, pe aleile de acces.
În Sectorul 5, conform datelor evidențiate pe hartă, cele mai multe reclamații privind haitele de câini au vizat Calea Rahovei, Bulevardul Mihai Sebastian, zona 13 Septembrie (în jurul magazinului Prosper) și Mărgeanului.
În Sectorul 6, pe câteva sute de metri din Bulevardul Drumul Taberei se concentrează 70 la sută din agesiunile înregistrate în sector, alte zone cu probleme fiind cartierul Crângași și Bulervadul Iuliu Maniu, Pasajul Lujerului, Gorjului și Bulevardul Uverturii.