Prima pagină » Știri » Un copil de doi ani care a dispărut în stațiunea Geoagiu Băi, găsit după o jumătate de zi de căutări

Un copil de doi ani care a dispărut în stațiunea Geoagiu Băi, găsit după o jumătate de zi de căutări

Un copil de doi ani care a dispărut în stațiunea Geoagiu Băi, găsit după o jumătate de zi de căutări
Copilul de doi ani și nouă luni dispărut, duminică, în timp ce era în vizită la bunica sa, aflată la tratament în stațiunea Geoagiu-Băi din județul Hunedoara, a fost găsit de polițiști și jandarmi după 12 ore de căutări, într-o pădure aflată la 2,5 kilometri de hotelul unde era cazată femeia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, agent principal Laura Bradu, copilul a fost găsit, în noaptea de duminică spre luni, într-o pădure flată la 2,5 kilometri de hotelul unde era cazată bunica sa, iar la căutări au participat zeci de jandarmi, polițiști și voluntari, fiind solicitat și un elicopter cu termoviziune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ne-au ajutat foarte mult imaginile suprinse de camerele montate pe o vilă care ne-au indicat direcția în care a fugit copilul. La aproximativ doi kilometri distanță de hotelul de unde a plecat copilul echipele de căutare au descoperit unul dintre papucii micuțului, iar după jumătate de kilometru l-au găsit pe copil întins pe jos.

Copilul este teafăr și a fost încredințat părinților. La căutări au fost folosiți și trei câini antrenați special pentru căutarea persoanelor dispărute, dar și un câine care ia urme. De asemenea, un elicopter cu termoviziune a survolat zona pentru a descoperi copilul în pădure”, a spus Laura Bradu.

Băiețelul de doi ani și nouă luni din județul Gorj, care era în vizită la bunica sa, aflată la tratament în stațiunea Geoagiu-Băi, a dispărut duminică după-amiază, el fiind văzut ultima oară în sala de mese a hotelului unde este cazată femeia.

Citește și