Un copil de opt ani diagnosticat cu o afecțiune banală a murit în spital, la mai puțin de 24 de ore de la internare. Părinții dau vina pe medici și cer răspunsuri
Un bărbat a depus plângere penală la Parchetul Judecătoriei Curtea de Argeș, solicitând procurorilor să facă cercetări după ce fiul său, în vârstă de opt ani, a murit la o zi de la internarea în unitatea medicală.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Curtea de Argeș, procurorul Cristian Siea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că plângerea penală a fost depusă luni, iar bărbatul solicită efectuarea de cercetări pentru neglijență în serviciu, rele tratamente aplicate minorului și omor din culpă, fapte ce ar fi fost săvârșite de cadrele medicale de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș.
Bărbatul spune că, vineri, a ajuns cu fiul său la Camera de primiri urgențe a spitalului din Curtea de Argeș, băiatul având stări de vomă și diaree.
Medicii de la Urgență au întrebat despre istoricul medical al copilului, apoi l-au trimis la secția de chirurgie, unde un medic specialist a constatat că nu are apendicită, după care au decis internarea copilului la secția de pediatrie.
Tatăl copilului a mai afirmat că a doua zi, când și-a sunat soția care rămăsese internată în spital cu copilul, aceasta i-a spus că starea băiatului s-a agravat, iar când a ajuns la spital ca să-și viziteze fiul, bărbatul a fost trimis cu o rețetă să cumpere medicamente antispastice și antidiareice pentru cel mic.
Între timp, extremitățile corpului băiatului au început să se învinețească, iar mama acestuia a cerut ca băiatul să fie transferat fie la Spitalul de Pediatrie din Pitești, fie la o unitate medicală din București, iar, potrivit părinților, medicii de la Curtea de Argeș au refuzat acest lucru.
Sâmbătă după-amiază, la mai puțin de 24 de ore de la internare, copilul a murit.
Directorul Spitalului Municipal Curtea de Argeș, Ionela Dăneț, a declarat corespondentului MEDIAFAX că băiatul a fost internat în 17 aprilie, la ora 21.13, cu simptomele unei gastro-enterocolite acute și cu deshidratare, iar medicii i-au instituit tratamentul cu antibiotice și l-au hidratat cu perfuzii, evoluția stării de sănătate fiind, în primă fază, favorabilă.
Conform directorului unității sanitare, a doua zi de la internare, în jurul orei 17.00, starea de sănătate a copilului „s-a înrăutățit brusc”, el a intrat în stop cardiorespirator, iar la ora 18.15 a fost declarat decesul, medicii neputând face nimic pentru a-l salva pe copil.
„Nimeni nu-și explică schimbarea bruscă a stării generale”, a afirmat medicul Ionela Dăneț.
Aceasta a precizat că spitalul nu a primit nicio sesizare din partea părinților, însă a fost deschisă o anchetă internă.
Întrebată dacă părinții au solicitat transferul și de ce copilul nu a fost trimis la alt spital, directoarea spitalului din Curtea de Argeș a explicat că medicul nu a putut solicita transferul la alt spital din cauza gravității stării de sănătate a băiatului.
„Medicul de gardă a vrut să facă transferul, dar nu a mai putut, pentru că starea de sănătate era atât de gravă încât era imposibil să fie trimis în altă parte”, a mai spus medicul Ionela Dăneț.