Un copil de opt ani s-a înecat la Mangalia
Potrivit cadrelor medicale de la Ambulanță, micuțul a fost scos la mal, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare, la fața locului fiind trimis și elicopterul SMURD.
Băiatul intrase în stop cardio respirator, medicii încercând câteva zeci de minute să-l resusciteze, însă fără succes.
Băiatul care s-a înecat este din localitatea constănțeană Negru Vodă și venise la mare, la Mangalia, împreună cu o soră și doi frați, însoțiți de o femeie în vârstă.
Tragedia de la Mangalia vine la numai o zi după ce o fetiță de 11 ani, din Chișinău, a dispărut în valurile mării la Eforie Nord, trupul ei nefiind găsit nici până la această oră, deși a fost căutată cu ajutorul scafandrilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.
Copilul de opt ani este a cincea persoană care își pierde viața, vara aceasta, în valurile mării.