Un copil de șapte ani a fost spulberat de o mașină pe o trecere de pietoni din Târgu-Jiu

Publicat: 11 07. 2019, 08:53

Potrivit polițiștilor, accidentul a fost produs de un șofer de 21 de ani, din Târgu-Jiu. În urma impactului, băiatul, care traversa strada alături de bunica sa, pe trecerea de pietoni, a fost rănit, fiind dus la spital.

„Un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu (…) nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat un minor de 7 ani, din orașul Târgu-Cărbunești, care traversa regulamentar strada, prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător, acesta fiind însoțit de bunica sa. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în acest caz.