Un copil i-a cerut explicații ministrului Daea: Ați spus „pe suprafețe întinse, dar nu foarte mari”. Păi cum?

Publicat: 07 03. 2018, 17:18
Actualizat: 26 03. 2019, 14:44

Ministrul Agriculturii l-a întâlnit pe Raul Ștefu, un băiat de 11 ani, în comuna Bradu, județul Sibiu, unde a participat la o distribuție de animale în cadrul programului „Porci gratis”.

Copilul i-a spus ministrului că este cel mai tânăr fan și, totodată, critic al său. În acest context, Raul l-a întrebat pe Petre Daea ce a înseamnă „suprafețe întinse, dar nu foarte mari”, expresie folosită de ministru pentru a descrie o situație din Rădăuți: „Vreau să vă spun ceva! Atunci când ați spus, la Rădăuți,

Daea i-a răspuns: „Uite, îți spun. Este întinsă fața asta de masă. O întindem. Este întinsă, da? Dar nu-i foarte mare”.

„Aaa. Am înțeles (…). Atunci nu am înțeles, că întinse, dar nu foarte mari”, i-a spus Raul lui Petre Daea, care a promis că va fi mai atent la exprimări.

De asemenea, Raul Ștefu l-a sfătuit pe ministurl Agriculturii să doarmă mai mult noaptea.

„Plec mai din noapte. Îți dai seama că 31 de kilometri nu îi faci ușor (…). Sigur, e și aglomerație, dar plecând mai devreme nu e așa aglomerație”, s-a plâns ministrul.

„Păi da, că cine să circule noaptea, că noaptea se doarme”, a spus Raul.

„Așa zic și eu, dar dacă am ajuns la vârsta asta… nu trebuie să mai dorm acum. Tu ce zici?”, l-a întrebat Daea pe băiat.

„Eu cred că ar trebui”, i-a răspuns copilul.

Petre Daea a spus că va asculta sfatul lui Raul și va dormi „în loc de cinci ore, cinci ore și un sfert”.

„Deci tu ești prietenul meu de aici încolo. Dacă ai ceva să îmi spui, îmi dai telefon, îți dau numărul meu de telefon. Spui că ești Raul de la Bradu și îmi spui

Petre Daea a fost prezent, marți, în județul Sibiu, în satele Nou și Bradu, unde a participat la o livrare de animale în cadrul programului „Porci gratis”.