Un craniu a fost găsit pe Faleza Dunării din Galaţi
Niște muncitori din Galați au dat peste un craniu aflat lângă un hotel din oraș. A fost descoperit de angajaţii societăţii edilitare care plantau copaci pe Faleza Superioară a Dunării.
Se pare că rămăşiţele umane sunt foarte vechi, iar poliţiştii au izolat zona şi au cerut ajutorul specialiştilor.
După ce au găsit craniul, muncitorii au sunat la Poliţie, lucrarea a fost întreruptă, iar zona a fost izolată.
La faţa locului a fost chemat un specialist de la Direcţia Judeţeană de Cultură care a stabilit că rămăşiţele sunt vechi şi ar putea proveni dintr-un cimitir care în urmă cu mulţi ani a aparţinut unei mănăstiri din apropiere.
„Eu şi un arheolog de la Muzeul de Istorie am fost la faţa locului şi am prelevat restul de oseminte care se vedeau cu ochiul liber. Din observaţiile noastre este vorba despre o parte din fostul cimitir al bisericii Precista. Acolo este o zonă protecţie a Bisericii Precista. Osemintele vor merge la Muzeul de Istorie. S-a dispus încetarea lucrărilor”, a declarat Maria Răileanu, inspector la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.
Zona va fi verificată cu atenţie de specialişti pentru a se stabili dacă mai există şi alte rămăşiţe umane.