Vis transformat în realitate pentru doi tineri din SUA. Au devenit părinți de două ori în decurs de trei zile

Publicat: 28 05. 2022, 16:12
Actualizat: 28 05. 2022, 20:34

După patru ani, visul unui cuplu din Tennessee de a deveni părinți s-a împlinit în sfârșit. Clay și Meredith McCord au avut primul lor copil pe 8 mai, pe James Wakefield McCord, cu ajutorul unei mame surogat. La trei zile distanță, femeia a născut la rândul ei o fetiță.

Nu puteam fi mai fericiți. Să-mi văd copilul pentru prima dată a fost o experiență atât de emoționantă. Și să mi se întâmple din nou la doar trei zile distanță când mi-am văzut fiica, nu pot descrie bucuria”, a povestit tatăl,.

Femeia a suferit trei pierderi de sarcină și a apelat la fertilizarea in vitro de două ori, înainte să apeleze la prietena ei, Katie Morse, pentru a fi mamă surogat.

Soția mea îl cunoștea pe Thomas Morse, soțul lui Katie, din anii studenției la Samford. Asta ne-a dus la Katie care mai fusese mamă surogat înainte”, a spus Clay, potrivit People.com.

Katie a declarat că Meredith a apelat la ea pentru a fi mamă surogat și că a acceptat fără să stea pe gânduri.

Dumnezeu ne-a binecuvântat pe mine și pe soțul meu când am născut copiii noștri și nu am putut spune nu femeilor care își doreau atât de tare să devină mame, așa cum mi-am dorit și eu”, a spus Katie.

Apoi, ceva uimitor și neașteptat s-a întâmplat: Meredith a aflat că este și ea însărcinată.

În timpul acestei sarcini surogat, mama a aflat că este și ea însărcinată. Cred că a fost legat de dispariția stresului”, a mai spus Katie.

Mama surogat a adus pe lume un băiețel pe 8 mai, iar pe 11 mai, Meredith a dat viață unei fetițe.

Plângeam cu toții în sala de naștere pentru că a fost un moment atât de special, iar după doar trei zile am născut fetița noastră. Gândindu-ne la traseul nostru, vrem doar să încurajăm alte cupluri care au nevoie să le readucem aminte că trebuie să continue să creadă în Dumnezeu”, a spus Meredith, scrie stirileprotv.ro.