Un deputat ALDE își face griji pentru șoferii care încalcă legislația și rămân „fără pâine”. Ce propune Băișanu în cazul suspendarea PERMISULUI
„În cazul suspendării provizoriu permisul auto, conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a săvârșit-o. Conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a săvârșit-o într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârșirii faptei contravenționale”, arată deputatul ALDE în proiectul de lege depus, în procedură de urgență, la Senat.
Excepțiile de la prevederile menționate o fac faptele deosebit de grave, „care prezintă un pericol social, fiind săvârșite cu vinovăție și care sunt prezentate de legea penală și sunt pedepsite de aceasta – infracțiuni”, potrivit sursei citate.
În expunerea de motive, deputatul ALDE notează că de această lege ar beneficia șoferii care „pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra și rămân «fără pâine»”.
„Sunt de părere că la nivel național avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor. Îmi exprim speranța că această inițiativă legislativă va găsi susținători indiferent de doctrina politic, drept pentru care vă spun această propunere legislativă spre dezbatere și adoptare”, susține Alexandru Băișanu, în expunerea de motive a proiectului.
Inițiativa deputatului ALDE Ștefan-Alexandru Băișanu a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.
Potrivit Codului Rutier, șoferii pot fi sanctionați prin suspendarea permisului pentru o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile.
Suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile și o amendă între 4 și 5 puncte primesc șoferii în următoarele cazuri: -dacă au depășit coloanele de autoturisme oprite la semafor sau la trecerile la nivel cu calea ferată; – neacordarea priorității de trecere a pietonilor; – neacordarea priorității de trecere autovehiculelor care au acest drept; -nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului; -nerespectarea regulilor privind depășirea; -nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu; -neprezentarea la unitatea de poliție pe raza căreia s‑a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, în termen de 24 ore.
Suspendarea permisului pentru o perioadă de 60 de zile și o amendă de 6-8 puncte este dispusă pentru: -nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s‑a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; -nerespectarea interdicției temporare de circulație instituite pe un anumit segment de drum public; -nerespectarea regulilor de circulație la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană; -circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.
Permisul de conducere este suspendat pentru 90 de zile, alături de o amendă între 9 și 20 de puncte pentru următoarele contravenții: – conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune (sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat); -conducerea vehiculului cu defecțiuni grave la sistemul de frânare sau mecanismul de direcție, constatate de poliția rutieră împreună cu specialiștii RAR; -neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibaÂrierele sunt coborâte sau în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune; -depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.