Prima pagină » Știri » Un deputat ALDE propune înființarea unui nou institut finanțat de la buget. Ce ar urma să reprezinte „Institutul de Politici Parlamentare și Parlamentarism”

Un deputat ALDE propune înființarea unui nou institut finanțat de la buget. Ce ar urma să reprezinte „Institutul de Politici Parlamentare și Parlamentarism”

Un deputat ALDE propune înființarea unui nou institut finanțat de la buget. Ce ar urma să reprezinte „Institutul de Politici Parlamentare și Parlamentarism
Detalii pe gândul

Proiectul de lege depus de deputatul ALDE, la Senat, prevede înființarea unui Institut de Politici Parlamentare, Parlamentarism și Proceduri Legislative, „for național științific, cu personalitate juridică, de drept public, sub conducerea Parlamentului României prin cele două Birouri Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților”.

Institutul ar urma să reunească personalități reprezentative din domeniul dreptului constituțional și public, ale științelor politico-administrative, sociologie politică, management public, de înaltă competență profesională, cu experiență în activitatea de cercetare științifică ori în structurile de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului sau care ocupă funcții în administrația publică centrală sau în autoritatea judecătorească, precum și funcționari publici parlamentari.

„Institutul are ca scop fundamentarea științifică și practică a soluțiilor de perfecționare a organizării și funcționării autorităților publice parlamentare și a instituțiilor din subordinea lor, prezentând rapoarte de activitate trimestriale Parlamentului României, fiind responsabil și cu editarea Revistei de parlamentarism”, se arată în proiect.

Revista va fi mediatizată la nivelul aparatului de specialitate al celor două Camere ale Parlamentului, precum și la nivelul senatorilor și deputaților, prin grupurile parlamentare de care aparțin.

Institutul de parlamentarism ar urma să organizeze și cursuri de perfecționare pentru aleșii locali și naționali, dar și pentru cei care doresc, în viitorul apropiat, să ocupe o poziție parlamentară (senator sau deputat) sau o funcție publică parlamentară (de execuție sau de conducere), potrivit proiectului de lege.

„Cheltuielile curente și de capital ale Institutului se finanțează din venituri proprii și din subvenții de la bugetul de stat. Subvențiile de la bugetul de stat vor fi acordate începând cu data de 1 ianuarie 2019″, se arată în proiectul depus de deputatul ALDE.

Salarizarea personalului aparatului de lucru al Institutului, care are calitatea de funcționar public, se va face potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/2006 privind Statutul Funcționarului Public Parlamentar.

Statul de personal, structura posturilor pe direcții, servicii și fișa postului se aprobă prin decizie a consiliului științific, conform proiectului de lege, în timp ce structura organizatorică și numărul maxim de posturi din aparatul de lucru al Institutului se aprobă prin hotărâre a Birourilor Permanente Reunite.

Conducerea Institutului ar urma să fie asigură de: adunarea generală, consiliul științific și secretarul general, vicepreședinți și președinte.

Numărul de membri în consiliul științific se stabilește prin regulamentul propriu de organizare și funcționare al Institutului, iar alegerea consiliului științific este validată de Senat și Camera Deputaților, iar rapoartele trimestriale de activitate ale Institutului se analizează de către comisiile parlamentare de specialitate, care informează plenul fiecărei Camere a Parlamentului.

Secretarul General are calitatea de funcționar public parlamentar, numit de către Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului, pe un mandat de 6 ani, fără drept de reînnoire pentru încă un mandat.

Secretarul General, la fel ca și directorii sau șefii serviciilor de funcționare ale Institutului, provine din rândul funcționarilor publici parlamentari ai Senatului și Camerei Deputaților, cu o vechime de cel puțin 10 ani într-o funcție publică parlamentară sau cel puțin 15 ani într-o funcție asimilată dintr-o instituție sau autoritate publică centrală.

Președintele și vicepreședinții Institutului sunt propuși de către Birourile Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului României și votați de către Plenul Reunit al Senatului și Camerei Deputaților.

Președintele este ales pentru un mandat de 5 ani și poate fi reales pentru cel mult încă un mandat. Are calitatea de ordonator principal de credite și trebuie să aibă experiență de cel puțin 15 ani într-o funcție publică sau de management public.

Președintele, vicepreședintele, secretarul general, directorii și șefii serviciilor de funcționare ale Institutului nu pot face parte din partide politice.

Desfășurarea activității Institutului este asigurată prin aparat propriu de lucru, constituit din funcționari publici parlamentari și personal contractual.

„Imobilul propietate publică a statului, Corp B3 din zona Senatul României, se transmite din administrarea Camerei Deputaților și a Senatului în administrarae institutului” pentru a asigura desfășurarea activității noii instituții.

Potrivit expunerii de motive, doar 20% dintre cei care își doresc să devină parlamentari au anumite informații despre procedurile parlamentare și modul de organizare al Senatului și Camerei Deputaților.

„Conform unor baromere de opinie publică ale unor companii europene din domeniu (realizate atât în 2012, cât și în 2013), circa 15% dintre români cunosc modul cum funcționează Parlamentul României și doar 20% dintre cei care își doresc să devină deminitari ai Legislativului au anumite informații despre procedurile parlamentare și modul de organizare al Senatului și Camerei Deputaților”, susține Băișanu.

Necesitatea unui astfel de Institut în subordinea Parlamentului României poate fi demonstrată cu „argumente vaste care pot face și obiectului unui curs universitar de specialitate, dar cel mai important punct de sprijin este dat chiar de acquis-ul comunitar care ne leagă de instituțiile europene: suntem încă printre ultimele țări din Ue care nu are o instituție sau orice alt gen de autoritate care să gestioneze politica parlamentară la nivel național, din perspectivă academică și științifică”, susține inițiatorul.

Băișanu afirmă că „orice alt argument pentru susținerea acestui proiect parlamentar nu își are rostul. Maturitatea decizională a colegilor senatori și deputați este suficientă pentru promivarea acestui proiect”.

Citește și