Un deputat PNL propune încheierea cununiilor civile și în parcuri, muzee sau alte locuri în aer liber
Inițiativa legislativă a liberalului modifică un alineat din articolul 24 al Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
„(2) Căsătoria se poate încheia și în afara sediului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cum ar fi grădinile publice, parcuri, muzee și alte locuri în aer liber, în urma unei cereri, cu aprobarea primarului”, arată proiectul de lege.
Forma în vigoare a legii prevede următoarele: „(2) Căsătoria se poate încheia în afara sediului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cu aprobarea primarului”.
Florin Roman argumentează că vrea să ofere șansa cuplurilor să își împlinească visul de a încheia cununia civilă în diferite spații în aer liber, unde aceștia pot alege o gamă variată de decorațiuni, în funcție de tematica decisă.
„Multe cupluri visează la o ceremonie pe plajă, marginea pădurii sau malul unui lac. Dar visul lor de a-și uni destinele în aer liber se poate materializa și în micile oaze din oraș, oferite de grădinile publice, parcurile ori alte spații în aer liber. Mulți aleg un foișor boem sau o arcadă cu flori pentru locul în care vor deveni, în acte, soț și soție. Cert este că o cununie civilă în aer liber îți dă posibilitatea să alegi dintr-o gamă variată de decorațiuni, care mai de care mai colorate, mai elegante sau mai rustice, în funcție de preferințe și de tematica aleasă. Astfel, prin această inițiativă legislativă se prevede ca încheierea căsătoriei să poată fi oficiată în astfel de locuri, cu acordul primarului”, arată deputatul PNL, în expunerea de motive a proiectului.
Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deptutaților.