Un deputat vrea să schimbe regulile pentru ORA DE RELIGIE. De la ce vârstă ar putea alege elevii să urmeze acest curs
”Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit acea vârstă. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit acea vârstă. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”, se arată în proiectul de lege depus de Remus Cernea la Camera Deputaților și aflat în consultare publică.
În varianta actuală a Legii educației, doar elevii majori au dreptul la opțiune personală. Pentru elevii minori, această opțiune este asigurată de către părinți.
Deputatul Remus Cernea a explicat, pentru MEDIAFAX, că inițiativa sa legislativă vine să pună în acord Legea educației cu prevederile Codului Civil, unde este prevăzut că adolescenții care au împlinit 14 ani au dreptul să își aleagă liberi confesiunea religioasă.
”În Codul Civil, la articolul 491, punctul II, este stipulat clar că tinerii de 14 ani își aleg singuri religia. În acest moment, la orele de religie din învățământul românesc, religia este prezentată în mod confesional, adică se prezintă un cult anume, o credință anume. Asta înseamnă că prezența la ora de religie este legată și de anumite convingeri religioase, în sensul de asumare a acelui cult. Dacă religia s-ar preda în mod neconfesional, deci în mod neutru, această discuție nu ar mai avea sens. Predându-se în mod confesional este limpede că Legea educației trebuie pusă în acord cu Codul Civil, astfel încât elevii care au împlinit vârsta de 14 ani să semneze ei acea notificare către școală că doresc să urmeze ora de religie, nu părinții lor. Dacă lăsăm pe umerii părinților, așa cum prevede acum Legea educației, am putea avea situația neplăcută în care un elev de 14 ani care vrea să meargă la orele de religie ortodoxă să aibă părinți atei, care refuză să-i permită să participe la ora de religie. Putem avea situații inverse: adolescenți de 14-15 ani care nu au credință religioasă sau au alte credințe religioase față de părinții lor, în timp ce părinții semnează hârtia prin care îi obligă să meargă la ora de religie pe care o împărtășesc ei, nu tânărul”, a declarat deputatul.