Un designer din Bârlad, acuzat că ar fi violat o fată de 17 ani, va fi cercetat în libertate
Magistrații Judecătoriei Bârlad au decis, vineri, cercetarea în libertate a designerului Silvian Andrei Spiridon, în vârstă de 29 de ani, după ce acesta fusese reținut de către procurori pentru viol, victimă fiind o adolescentă din municipiul Bârlad, crescută de către bunică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit sesizării făcute la Poliție, eleva de 17 ani, care se cunoștea cu creatorul de modă, a fost abuzată sexual în cursul nopții de 25 spre 26 decembrie 2015. Astfel, în sesizare se arată că, după o plimbare cu mașina prin Bârlad, tânărul ar fi ieșit apoi în afara orașului și, la marginea unei păduri, ar fi violat-o pe adolescentă.
A doua zi, eleva a depus plângere la Poliție și, în urma cercetărilor desfășurate, anchetatorii au decis să-l rețină pe Silvian Andrei Spiridon.
Prezentat, joi seară, în fața instanței, cu propunerea de arestare preventivă, magistrații Judecătoriei Bârlad au amânat pentru vineri pronunțarea, după ce tânărul acuzat de viol și victima s-au prezentat la un mediator, unde ar fi ajuns la o înțelegere. În consecință, judecătorii au respins cererea de arestare preventivă a creatorului de modă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au contestat soluția magistraților, cerere care va fi analizată în zilele următoare de Tribunalul Vaslui.