Un deținut din Penitenciarul Iași este cercetat după ce ar fi înșelat patru femei prin metoda „accidentul”

Publicat: 03 10. 2015, 13:04

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, vineri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale de la Poliția Județeană Bistrița Năsăud au făcut cinci percheziții la patru locuințe din județele Vaslui și Prahova și la Penitenciarul Iași, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în înșelăciuni prin metoda „accidentul”.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate telefoane mobile și cartele telefonice.

Conform sursei citate, un tânăr de 25 de ani, încarcerat în Penitenciarul Iași, este bănuit că, între 7 și 16 septembrie, ar fi înșelat patru femei din județele Bistrița-Năsăud, Vaslui și Suceava, prezentându-se ca fiind medic.

El le-ar fi spus femeilor respective că un membru al familiei lor ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală, întrucât ar fi fost implicat într-un accident rutier, iar în acest sens le-ar fi solicitat bani și bijuterii

„Din cercetări s-a stabilit că tânărul ar fi coordonat telefonic alți trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 ani și 28 de ani, din județul Vaslui, aflați în arest în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița Năsăud din 17 septembrie și care ar fi intrat în contact cu persoanele vătămate, ridicând de la acestea sumele de bani solicitate”, arată Poliția Română.

Tânărul de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă, în timp ce alte patru persoane sunt cercetate în libertate.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor, la percheziția din Iași participând și angajați ai penitenciarului.