Un educator a fost arestat pentru că a violat mai mulți copii. Ce au găsit polițiștii în locuința lui
Educatorul de la centrul de plasament, Levente-Mozes Bartha, în vârstă de 40 de ani, a fost reținut joi de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Brașov, pentru pornografie infantilă,viol și agresiune sexuala. În aceeași zi, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus arestarea preventivă a lui Bartha, pentru o perioada de 30 de zile.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011-2014, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de educator la un centru de plasament de pe raza județului Brașov, a abuzat sexual mai mulți minori cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, care se aflau în îngrijirea sa, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra”, arată vineri DIICOT, într-un comunicat de presă.
Anchetatorii au găsit la percheziția făcută în locuința lui Bartha mai multe mijloace de stocare pe care erau fișiere cu materiale pornografice.
Acțiunea a fost făcută de procurorii DIICOT împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale Brașov.