Un elev de 17 ani de la o școala generală din municipiul Slobozia, județul Ialomița, a fost transportat la spital, vineri, după ce a căzut de la etajul al doilea al unității de învățământ în timp ce încerca să treacă dintr-o sală de curs în alta, cățărându-se pe exteriorul clădirii.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Ialomița, lucrătorii Poliției municipiului Slobozia au fost sesizați de către o elevă a unei școli generale din oraș că un coleg a căzut de la etajul al doilea al unității de învățământ.
Astfel, la fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare de la Biroul de Investigații Criminale, care a stabilit că în timpul unei pauze, un elev de 17 ani a încercat să treacă dintr-o sală de curs în alta cățârându-se pe exteriorul clădirii, însă, pășind pe o bordură îngustă, s-a dezechilibrat și a căzut de la etajul al doilea.
În urma incidentului, tânărul a fost transportat la spitalul din Slobozia. Ulterior, adolescentul a fost transportat de la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia la o unitate medicală din Capitală pentru investigații amănunțite.
Primele date ale anchetei arată că adolescentul este elev în clasa a X-a la Școala Generală nr. 6 din Slobozia, unitate de învățământ care are și cursuri liceale, iar băiatul, care a căzut în picioare de la aproximativ opt metri, era lucid în momentul în care a fost preluat de către echipa medicală a Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița.
Conducerile Inspectoratului Școlar Județean Ialomița și a Școlii Generale nr. 6 din Slobozia au început anchete în acest caz.