Un elev de 11 ani din Bihor care era într-o excursie cu colegii a murit după ce a căzut într-o râpă
Un elev de 11 ani din satul bihorean Peștiș a murit, vineri, după ce a căzut într-o râpă în timp ce se afla într-o excursie pe Valea Peștișului cu un grup de elevi de la școala în care învăța, accidentul având loc după ce acesta s-a desprins de grup, ISJ Bihor declanșând o anchetă în acest caz.
Copilul de 11 ani din satul bihorean Peștiș, elev în clasa a IV-a la școala din localitate, a murit, vineri, în timp ce se afla cu un grup de aproximativ 50 de elevi de la școala sa într-o excursie pe valea Peștișului, cu ocazia Zilei Copilului.
„Era în excursie cu colegii, mai multe învățătoare și cu câțiva părinți. La un moment dat, s-a rupt de grup, iar când cineva și-a dat seama că lipsește grupul a început să-l caute. L-au găsit căzut într-o râpă”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Daniel Negrean.
Medicii SMURD au încercat aproape o oră să îl resusciteze, dar fără succes.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Alina Dinu, la fața locului s-a deplasat și o echipă de polițiști din Aleșd, care acum cercetează cazul.
„Așteptăm și rezultatele necropsiei, pentru a afla exact din ce cauză a decedat elevul”, a declarat Alina Dinu.
Și Inspectoratul Școlar Județean Bihor va începe o anchetă în acest caz.
„Pentru astfel de deplasări era nevoie de acordul conducerii școlii, care nu a existat în acest caz”, a spus Negrean.