Un elev din Bacău s-a sinucis după ce a aflat rezultatele la bac. Media obținută după contestație i-ar fi permis să intre la Cambridge
Paul Ș, un elev al liceului de elită „Ferdinand l”, s-a aruncat în fața trenului, după ce a trecut Bacalaureatul cu nota 7.40. A făcut contestație, dar nu a mai așteptat rezultatul final. Miercuri dimineață și-a închis telefoanele și s-a dus pe liniile ferate să se arunce în fața trenului, potrivit adevărul.ro.
Vineri, după afișarea rezultatelor finale, după rezolvarea contestațiilor, profesorii examinatori i-au mai ridicat nota cu aproape un punct, la 8.20. Cu acest rezultat putea ajunge la facultatea de jurnalism de la Cambridge, la care visa de mai mult timp.
Gestul lui i-a cutremurat pe toți colegii, care nu-și explică tragedia. Unii afirmă că acesta s-ar fi certat cu părinții, după aflarea rezultatelor la Bacalaureat, dar chiar și așa, nu era jusitificat gestul.