Un elev din București a ajuns la spital, după ce a fost bătut de un coleg
Un elev în clasa a VI-a de la Școala numărul 193 din Drumul Taberei din Capitală a făcut atac de panică și a leșinat după ce a fost bătut de un coleg, fiind dus la Spitalul Universitar de Urgență București pentru investigații medicale.
Cei doi elevi s-au luat la bătaie la școală, iar unul dintre ei a făcut atac de panică și și-a pierdut conștiența.
„Unul dintre copii l-a strâns de gât pe celălalt, acesta a făcut atac de panică, a leșinat și a fost dus la Spitalul Universitar de Urgență București, cu traumatism cranio-cerebral minor”, a declarat coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița.
Elevul este în investigații medicale, dar starea lui nu este gravă, a precizat Oprița.
UPDATE 15.05 Elevul de la Școala numărul 193 strâns de gât de un coleg are un traumatism în regiunea cervicală și va fi transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgență București, Leonard Grecescu.
„În prezent este la noi, dar va fi transferat la Spitalul de Copii «Grigore Alexandrescu»”, a spus medicul Leonard Grecescu.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a solicitat conducerii Școlii numărul 193 din Drumul Taberei să facă o anchetă de acest caz.
„Am solicitat o cercetare în acest caz, să fie chemați la școală părinții și, de asemenea, să se analizeze dacă în momentul producerii altercației existau profesori în preajmă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu.
În astfel de situații, elevul este sancționat prin scăderea notei la purtare, a spus Banu, precizând însă că orice sancțiune se va da, trebuie analizată gravitatea faptei.
UPDATE 18.55 Elevul de la Școala nr. 193 strâns de gât de un coleg a fost internat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde va rămâne sub supraveghere, deoarece are o tuse iritativă, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unității sanitare, dr. Raluca Alexandru.