Un fals poștaș, prins de un jandarm când încerca să păcălească trei pensionare cărora le ceruse bani
Un fals poștaș a fost prins, miercuri, de un jandarm din București când încerca să păcălească trei pensionare cărora le ceruse bani, motivându-le că sunt câștigătoarele unor premii și trebuie să plătească o taxă.
„Miercuri, în jurul orei 14.00, un jandarm, din cadrul, Jandarmeriei București aflat în timpul liber, a observat pe Șoseaua Pantelimon, la scara unui bloc din sectorul 2, un bărbat, care a acostat trei femei vârstnice cărora le spunea că au câștigat diferite premii, dându-se drept lucrător de la Poștă și le solicita persoanelor respective sume de bani în schimbul înmânării premiului”, informează Jandarmeria Română.
Jandarmul i-a cerut bărbatului un document care să ateste calitatea sa, însă acesta nu a putut prezenta vreo legitimație, iar jandarmul l-a legitimat și l-a condus la secția de poliție, împreună cu cele trei persoane cu vârste cuprinse între 70 și 80 de ani.
Una dintre femei a fost păcălită de bărbat și îi dădu-se acestuia suma de 20 de lei, în momentul în care acesta a fost prins de jandarm și a depus plângere împotriva sa.
B.C.M., în vârstă de 33 de ani, din județul Argeș, a fost predat lucrătorilor Secției 9 de Poliție pentru continuarea verificărilor și luarea măsurilor legale ce se impun. Suspectul este cercetat su