Fostul deținut, în vârstă de 34 de ani, din Brașov, a ajuns la Penitenciarul Codlea în iunie 2013, pentru a ispăși o pedeapsă de un an și patru lunide închisoare pentru fals și înșelăciune, după ce în urmă cu câțiva ani a obținut un credit de la o bancă folosind documente false.
Tânărul a fost eliberat condiționat după ce a ispășit mai puțin de un an din pedeapsă și a putut să se întoarcă acasă, potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Codlea, comisar-șef Claudiu Ștaier.
În perioada în care a stat în penitenciar, bărbatul a urmat un curs de calificare în meseria de tâmplar, iar miercuri, la trei zile de la eliberare, s-a întors de bunăvoie în închisoare pentru a-și susține examenul de calificare, examen pe care l-a absolvit cu nota 10.
Reprezentanții Penitenciarului Codlea spun că până acum nu au mai întâlnit astfel de situații.
„Demn de remarcat este că unul dintre absolvenți s-a liberat cu trei zile înainte de finalizarea cursului și s-a întors pentru câteva ore în sala de clasă a penitenciarului, pentru a susține examenul și a se îndreapta apoi spre casă cu un dublu 10. Nu a făcut probleme pe timpul detenției, iar faptul că s-a întors arată că este o persoană responsabilă”, a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Codlea.
Cursul de tâmplărie din penitenciar face parte din proiectul „Viața după gratii”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2008. Cursul a durat aproximativ trei luni și a fost urmat de 28 de deținuți. Toți cursanții au promovat, iar mediile finale au fost cuprinse între 8 și 10, patru dintre absolvenți obținând note maxime, atât la proba teoretică, cât și la proba practică.