Un fost director al Direcției Finanțelor Brașov s-a sinucis
Un fost director al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Brașov, Ioan Bara, s-a sinucis, vineri, în baia din apartamentul său din Brașov, bărbatul fiind găsit mort de către un echipaj al ISU, care a fost chemat de soția lui Bara, pentru că acesta blocase ușa locuinței.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost alertat, vineri, în jurul orei 13.00, de către soția lui Bara, pentru că bărbatul se blocase în casă, iar familia se temea să nu i se fi făcut rău deoarece suferea de diabet, a declarat, Răzvan Anghel, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov. "S-a deplasat un echipaj al ISU Brașov la locuința din cartierul Răcădău deoarece ușa era încuiată cu cheia pe dinăuntru. S-a intrat pe fereastră, înapartamentul aflat la etajul al doilea și a fost găsit, în baie, trupul lui Ioan Bara", a spus Anghel.
Potrivit sursei citate, în ultima perioadă Bara (51 de ani) ar fi avut discuții cu soția sa, luându-se în calcul și varianta unui divorț. Bara a lăsat un bilet de adio, însă polițiștii au refuzat să ofere detalii despre conținutul acestuia, precum și despre modul în care s-a sinucis bărbatul.
Ioan Bara a lucrat în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov timp de 12 ani, din 1994, cu întrerupere, ocupând și funcția de director al Bursei de Mărfuri Brașov. Din 2001și până în 2005, Bara a fost director general adjunct al DGFP Brașov, la direcția de administrare a veniturilor. În data de 6 mai 2005, Ioan Bara și-a dat demisia din DGFP, pe fondul unor schimbări în organigrama internă a Fiscului. Apoi, între 2005 – 2006, Bara a fost director al Regionalei de Poștă Brașov, iar din 2006 s-a reîntors în cadrul DGFP Brașov, ca funcționar.