Un fost sclav în lanțuri de la Berevoești și-a ucis tatăl
Surse judiciare au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că victima era imobilizată la pat, având un picior amputat.
Purtătorul de cuvânt al Ambulanței Olt, medicul Alina Duminică, a declarat că victima prezenta multiple traumatisme, fiind lovită cu un corp dur.
„Unul dintre membrii familiei l-a găsit pe bărbat fără suflare în această dimineață (sâmbătă – n.r.). Solicitarea a fost primită prin apelul 112 în jurul orei 08.20, iar cadrele medicale au constatat că persoana prezenta multiple traumatisme în zona capului și a membrelor, loviturile fiind produse cu un corp dur. Decesul bărbatului survenise cu câteva ore în urmă, cel mai probabil în cursul nopții”, a declarat doctorul Alina Duminică.
Cazul a fost preluat de procurori.
„În urma unui apel la 112, echipa operativă a Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-a deplasat la fața locului. Cauza a fost preluată de unitatea de parchet competentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Ionuț Ștefan Iordache a fost una dintre victimele rețelei de sclavi din Berevoești, județul Argeș.
În septembrie, cinci persoane au fost condamnate la închisoare cu executare în dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoești, județul Argeș, pedepsele fiind cuprinse între trei ani și cinci ani și patru luni.
Condamnările celor cinci persoane inculpate în dosarul privind cazurile de sclavie din Berevoești au fost primele în acest dosar.
În localitatea argeșeană Berevoești, anchetatorii susțin că, din 2008 și până în vara anului 2016, mai multe grupuri infracționale au recrutat 40 de persoane minore și majore și le-au constrâns, prin inducere în eroare sau chiar răpire, la executarea de munci sau la practicarea cerșetoriei. Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanțuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopții ca să nu poată fugi.