Sportivul a avut o avere de milioane de dolari, dar a pierdut totul în urma conflictului deschis pe care îl are cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan. „Erdogan mi-a luat totul. Mi-a luat dreptul la libertate, nu m-a lăsat să mă exprim, nu mi-a dat dreptul să muncesc. Am câteva apartamente în Turcia, dar nu pot să le închiriez. Toți chiriașii care au încercat să stea acolo s-au trezit cu amenințări. Și eu am fost păzit pentru o perioadă după ce m-am mutat aici, am avut sprijinul autorităților. Am ajuns la fundul sacului, trebuie să muncesc în fiecare zi. Eu iubesc Turcia, dar sunt inamicul politicii eronate”, a declarat Șukur, pentru presa germană, potrivit Mediafax.
Fostul mare fotbalist lucrează la o patiserie din Palo Alto, California, iar în timpul liber este șofer Uber.
Șukur a fost un apropiat al președintelui turc Erdogan, însă între cei doi s-au certat în 2015, atunci când fostul fotbalist a criticat politica pe care liderul de la Ankara a impus-o.
Ulterior, fotbalistul a plecat în SUA împreună cu familia, iar mare parte din avere i-a fost confiscată.
Hakan Șukur a avut o carieră importantă și și-a pus amprenta în fotbalul european, evoluând la echipe cu nume, precum Bursaspor, Galatasaray, Torino, Inter, Parma sau Blackburn. A câștigat 17 trofee, iar cele mai importante sunt Cupa Italiei cu Parma (2002) și Cupa UEFA cu Galatasaray (2000).
Povestea lui Șukur ne amintește de cea a fostului mare fotbalist român Ion „Liță” Dumitru (70 de ani) s-a stabilit în America, imediat după ce a câștigat lupta cu o boală cruntă, cancerul. Dumitru a ajuns în SUA, acolo unde pe lângă faptul că antrenează grupe de copii, în zilele libere este șofer de Uber.