Un grup de 88 de români a ajuns la frontiera de la Ruse, alți 200 se află încă în Bulgaria
Turiștii români blocați în localitățile bulgare Țar Kaloian și Kazanlîc au fost deblocați și se află la punctul de trecere a frontierei de la Ruse, însă încă 200 de cetățeni români se află încă în Bulgaria.
Consulul României la Sofia, Silviu Catană, a declarat azi că 88 de persoane se află la frontiera de la Ruse, dintre care 80 fuseseră blocate în localitatea Țar Kaloian.
Consulul a precizat însă că aproximativ 150 de cetățeni români sunt în continuare blocați în localitatea Razgrad, însă primăria orașului a anunțat că în cazul în care va fi necesar le poate oferi acestora adăpost într-o sală de sport din localitate.
Referindu-se la românii blocați în localitatea Nisipurile de Aur, consulul român a spus că aceștia vor mai rămâne în zonă cel puțin până sâmbătă.
Pe de altă parte, un român care a fost reținut de poliția bulgară, joi seară, în urma unei altercații cu polițiștii, așteaptă în continuare ca justiția să ia o decizie în cazul său. Românul a fost reținut de polițiști și acuzat de ultraj în urma unei altercații, după ce acesta a refuzat să-și prezinte actele la control. Polițiștii au făcut deja dosar, iar un judecător din Ruse va stabili în cursul zilei de vineri dacă românul va fi sancționat contravențional sau penal.
Conform unui comunicat al MAE remis agenției MEDIAFAX, azila ora 16.00 aproximativ 200 de cetățeni români se aflau în continuare în Bulgaria.