Prima pagină » Știri » Un hoț din Târgoviște, prins în flagrant, a fost împușcat mortal de polițiști

Un hoț din Târgoviște, prins în flagrant, a fost împușcat mortal de polițiști

Un hoț din Târgoviște, prins în flagrant, a fost împușcat mortal de polițiști

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, prins în timp ce fura plasă metalică de la o societate din Târgoviște, a fost împușcat mortal, vineri dimineață, de un polițist, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Dâmbovița, primele date ale anchetei arată că un paznic al unei societăți din Târgoviște a sesizat Poliția că trei bărbați au furat plasă metalică, iar doi polițiști i-au prins pe suspecți în timp ce transportau cu o căruță bunurile furate.

Oamenii legii i-au somat pe cei trei bărbați să oprească, însă, întrucât suspecții au coborât din căruță și au fugit, un polițișt a tras un foc de avertisment și două focuri în plan orizontal, împușcându-l mortal pe unul dintre hoți. Ceilalți doi bărbați au reușit să fugă.

„În această dimineață (n.r. – vineri dimineață), în urma unor activități preventive desfășurate în zona campusului universitar din municipiul Târgoviște, o patrulă de la Poliția Municipiului Târgoviște – Biroul Ordine Publică Urban a prins în flagrant un grup de suspecți care transportau într-o căruță mai multe bunuri susceptibile a proveni din comiterea de furturi. Polițiștii au încercat să îi oprească, însă aceștia au fugit pe malul râului Ialomița, abandonând o parte din bunuri. Unul dintre polițiști i-a somat pe aceștia, apoi a folosit armamentul din dotare, unul dintre suspecți fiind rănit în zona toracică. Imediat, a fost sesizată Ambulanța care a intervenit la fața locului, însă după mai multe manevre de resuscitare suspectul, în vârstă de 33 de ani, din Târgoviște, a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Dâmbovița, subinspector Alexandra Niculae.

O echipă de la Poliția Județeană Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror, va face cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.
La ora transmiterii acestei știri, polițiștii îi caută pe ceilalți doi suspecți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?