Prima pagină » Știri » Un hotel din Mamaia a fost afectat de un incendiu

Un hotel din Mamaia a fost afectat de un incendiu

Un hotel din Mamaia a fost afectat de un incendiu
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la un hotel din stațiunea Mamaia, acesta fiind localizat în camera centralei termice, astfel că mai mulți turiști au fost evacuați, fără a fi înregistrate persoane rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitați să intervină, luni seară, la Hotelul Marie din stațiunea Mamaia, unde izbucnise un incendiu.

Două echipaje s-au deplasat acolo și au stabilit că incendiul a fost localizat la camera unde se afla centrala termică a unității hoteliere, care era la parter. Focul a ars mocnit, nu au existat flăcări, iar fumul s-a extins la parter și la două camere.

Pompierii au evacuat zece persoane, șase adulți și patru copii. Toate persoanele au primit asistență medicală, stabilindu-se că nu au existat răniți, astfel că nu a fost nevoie de transportarea lor la spital.

Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, dar pompierii continuă cercetările pentru a stabili cauza izbucnirii acestuia.