Un informatician de la o Administrație a Finanțelor Publice, judecat pentru fraude la taxa de poluare
Un informatician de la Administrația Finanțelor Publice Sighișoara a fost trimis în judecată de Parchetul general, după ce ar fi emis, pentru 11 autoturisme, decizii de stabilire a unor taxe de poluare mult mai mici decât cele reale, prin atestarea unor date false, informează PICCJ.
Vasile Cătălin Drăgan, funcționar în cadrul Administrația Finanțelor Publice Sighișoara, respectiv informatician, a fost deferit justiției pentru abuz în serviciu, fals intelectual și complicitate la uz de fals, se precizează într-un comunicat de marți al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Alături de el, în acest dosar va fi judecat Adrian Ștefan, acuzat de complicitate la abuz in serviciu, complicitate la fals intelectual, uz de fals și fals în înscrisuri oficiale.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie-septembrie 2012, Vasile Cătălin Drăgan, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, nerespectând circuitul lucrărilor, a întocmit 11 referate privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a emis 11 decizii de stabilire a taxei pentru emisiile poluante pentru aceleași autoturisme, prin atestarea unor date necorespunzătoare adevărului, respectiv prin consemnarea unor date nereale privind caracteristicile tehnice ale autovehiculelor în cauză, date care au fost introduse în programul de calcul.
„În vederea realizării acestor activitati, inculpatul s-a folosit de documente falsificate în prealabil de inculpatul Ștefan Adrian, care i le-a pus la dispoziție pentru calcularea taxei privind emisiile poluante, documente prevăzute în actele normative ce stau la baza calculării taxei”, se mai arată în comunicatul PICCJ.
Procurorii susțin că deciziile prin care erau stabilite sume mult inferioare celor reale erau date lui Adrian Ștefan, care, după ce achita taxele de poluare, se ocupa și de demersurile necesare înmatriculării autoturismelor respective la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al Județului Mureș.
Diferența dintre taxele achitate și cele care ar fi trebuit plătite în realitate a dus la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 73.587 lei, precizează PICCJ.
Dosarul va fi judecat de Judecătoria Sectorului 6.