Un jandarm de la Consulatul German din Sibiu a fost găsit MORT. UPDATE

Publicat: 30 05. 2012, 09:35
Actualizat: 27 11. 2012, 19:41

Un jandarm care asigura paza Consulatului German din Sibiu a fost găsit mort, miercuri dimineață, având trei plăgi înjunghiate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, jandarmul, care avea în jur de 40 de ani, a fost de serviciu marți noapte și a fost găsit decedat de către colegul său care dimineață a venit să îl înlocuiască în post.

Conform sursei citate, polițiștii nu se pot pronunța deocamdată cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul, fiind deschisă o anchetă sub coordonarea unui procuror.

Directorul Ambulanței Sibiu, Ovidiu Luca, a precizat că în jurul orei 6.30 a fost primit un apel la 112 din partea unei persoane, iar echipajul medical care a mers la Consulatul German l-a găsit pe jandarmul din post înconjurat de trei bălți de sânge. Luca a precizat că bărbatul era întins pe burtă și că avea trei plăgi înjunghiate, două fiind în hemitoracele drept, care i-au atins artere importante de sânge.

Directorul Ambulanței Sibiu a mai spus că decesul jandarmului s-ar fi produs cu aproximativ două ore înainte de ora la care a fost găsit.

Ambulanța Sibiu: Varianta sinuciderii e aproape exclusă în cazul jandarmului de la Consulatul German

Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu, Ovidiu Luca, spune că echipajul medical ajuns la Consulatul German, unde un jandarm a fost găsit mort, având două plăgi înjunghiate, nu a observat la fața locului nicio armă albă, el apreciind că varianta sinuciderii este aproape exclusă.

Directorul Ambulanței Sibiu, Ovidiu Luca, a spus că bărbatul a fost găsit pe burtă, iar în momentul în care a fost întors, în prezența polițiștilor, s-a constatat că avea două plăgi înjunghiate, fără ca la fața locului să fie găsită vreo armă albă.

„În jurul jandarmului erau trei bălți de sânge. Bărbatul avea două plăgi înjunghiate în zona hemitoracelui drept. Hemoragia masivă ne face să credem că a fost atinsă o arteră importantă de sânge sau chiar inima. Echipajul medical care a fost la fața locului nu a găsit nicio armă albă, ceea ce ne face să credem că nu a fost vorba despre o sinucidere”, a declarat Luca.

El a precizat că jandarmul a fost găsit în fața gheretei de pază a Consulatului German, aflat în centrul orașului, pe strada Lucian Blaga.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu, Alexandru Costea, a spus că nu există niciun fel de informații privind cauzele decesului jandarmului și că în acest caz Poliția face cercetări sub coordonarea unui procuror criminalist.

El a spus că jandarmul găsit decedat lucrează la Inspectoratul Județean Sibiu din anul 2005 și nu a avut abateri până acum, nefiind cunoscut cu probleme.

Un jandarm care asigura paza Consulatului German din Sibiu a fost găsit mort, miercuri dimineață. Directorul Ambulanței Sibiu, Ovidiu Luca, afirma că în jurul orei 6.30 a fost primit un apel la 112 din partea unei femei care trecea prin zonă, iar echipajul medical care a mers la Consulatul German l-a găsit pe jandarmul din post înconjurat de trei bălți de sânge. Directorul Ambulanței Sibiu mai spunea că decesul jandarmului s-ar fi produs cu aproximativ două ore înainte de ora la care a fost găsit.