Prima pagină » Știri » Un judecător de la Tribunalul Vâlcea a murit după ce a căzut de pe bloc

Un judecător de la Tribunalul Vâlcea a murit după ce a căzut de pe bloc

Un judecător de la Tribunalul Vâlcea a murit după ce a căzut de pe bloc
Un judecător de la Tribunalul Vâlcea a murit, marți după-amiază, după ce a căzut de pe un bloc cu zece etaje din cartierul Ostroveni, din municipiul Râmnicu Vâlcea, principala ipoteză a anchetatorilor fiind că magistratul s-a sinucis.

Judecătorul Emil Marina, de la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea, a murit, marți, în jurul orei 16.00, după ce a căzut de pe un bloc cu zece etaje situat în cartierul Ostroveni, din municipiul Râmnicu Vâlcea, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.

Magistratul, care ar fi împlinit anul acesta 65 de ani, a murit la impactul cu solul, astfel încât echipa medicală sosită la fața locului nu a mai putut decât să constate decesul.

Trupul neînsuflețit a fost ridicat și dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz, iar principala ipoteză luată în calcul este aceea a sinuciderii.

Citește și