Potrivit unui memoriu al cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Dej transmis, luni, MEDIAFAX, se cere ISJ Cluj să revenă asupra deciziei care a stȃrnit nemulțumire.
„Cadrele didactice de la Liceul Tehnologic > Dej au luat la cunoștință de faptul că încă o clasă de liceu dispare din planul de școlarizare pentru anul 2019-2020, aprobat în Consiliul de Administrație al ISJ Cluj. Deși impactul negativ, confuzia și neliniștea pe care o generează această reducere de clase de liceu ne-au determinat să înaintam acest memoriu, prin care solicităm revenirea asupra deciziei în urma căreia liceul nostru rămȃne cu o singură clasă de a IX-a de liceu, nu putem să nu amintim și faptul că se încalcă o serie de prevederi legislative și termene, cum ar fi ordine ale ministrului Educației dar și Metododologia-Cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar. Decizia a stȃrnit nemulțumirea cadrelor didactice, care văd acest lucru ca pe o mare nedreptate făcută atȃt profesorilor, cȃt și părinților și elevilor care deja știau că au două opțiuni în anul școlar 2019-2020, pentru învățămȃntul liceal: Tehnician în activități economice – 1 clasă și Tehnician proiectant CAD – 1 clasă”, se arată în documentul citat.
Reprezentanții liceului dejean au menționat că, în ultimii ani, instituției i s-au redus an de an numărul claselor de liceu, neținȃndu-se cont de opțiunile elevilor și de rezultatele obținute de aceștia la olimpiadele disciplinelor din aria curriculară Tehnologii, premii și mențiuni la faza județeană și națională.
„Se creează confuzie în rȃndul cadrelor didactice, care nu mai au siguranța zilei de mȃine, majoritatea etapelor de mobilitate fiind parcurse, dar și în rȃndul elevilor de clasa a VIII-a care, deja, își făcuseră o imagine despre posibilitățile pe care le aveau după absolvire, prin participarea la Tȃrgul ofertelor educaționale”, au supliniat aceștia.
Cadrele didactice ale Liceului Tehnologic „Constantin Brȃncuși” Dej susțin că înțeleg necesitatea relansării învățămȃntului profesional și sunt de acord că „meseria este brățară de aur”, dar precizează că sunt absolvenți de clasa a VIII-a capabili, cu rezultate foarte bune, „care doresc să urmeze nu o carieră teoretică, ci o carieră în domeniul economic, ca viitori tehnicieni, economiști sau ingineri care să îndrume și să coordoneze activitatea în cadrul firmelor producătoare pe umerii cărora stă economia Romȃniei”.
„Suntem singurul liceu din Dej căruia i s-au tăiat clase de două ori consecutiv, o clasă de liceu în luna ianuarie 2019 și încă una acum”, au precizat sursele citate.
Șeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în ședința CA a instituției pe care o conduce s-a decis transformarea uneia din cele două clase ale liceului dejean într-una de profesională, cu scopul de pregăti tinerii pentru o meserie pe piața muncii.
„Întotdeauna când se iau astfel de decizii va fi opoziție din partea profesorilor”, a spus Cuibus.