Prima pagină » Știri » Un mare spital din România își oprește activitatea. De joi va asigura doar urgențele

Un mare spital din România își oprește activitatea. De joi va asigura doar urgențele

Un mare spital din  România își oprește activitatea. De joi va asigura doar urgențele
Un spital din Timișoara își oprește activitatea. De joi va asigura doar urgențele

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Voichița Lăzureanu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că începând de joi spitalul nu va mai asigura niciun fel de serviciu, cu excepția urgențelor, doarece nu a reușit să negocieze un contract nou cu CJAS Timiș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Suntem în imposibilitatea de a semna contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Timiș pentru trimestrul doi, deoarece suma pe care ne-au oferit-o este foarte mică, mult sub ce se realizează la nivelul spitalului. Noi am sperat ca de la 1 aprilie să înceapă un contract nou și să putem să negociem pe un contract nou. Ei au venit cu un act adițional, în condiții foarte defavorabile spitalului nostru. De joi, dacă nu ne înțelegem cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș, nu mai putem asigura niciun fel de serviciu. Teoretic vom asigura doar urgențele. Prin specificul spitalului de boli infecto-contagioase și pneumoftiziologie nu ai unde să-i redirecționezi pe pacienți. Oamenii sunt cu afecțiuni acute, nu sunt cu afecțiuni cronice, pe care îi poți redirecționa”, a declarat Voichița Lăzureanu.

Conform acesteia, CJAS Timiș a propus spitalului de boli infecțioase suma de 4.380.000 lei pe trei luni – trimestrul doi – aprilie, mai, iunie. Spitalul, conform managerului său, are nevoie, însă, de minim 6 milioane de lei.

„Suntem puși în situația de a sista actul medical și de a rezolva doar urgențele medicale. În Casa de Asigurări nu avem un partener de discuții. Avem datorii foarte mari la furnizori. Vom asigura doar urgențele. Ne vedem obligați să asigurăm doar urgențele. Noi nu avem cum să lăsăm medicii fără salarii”, a afirmat și directorul medical al spitalului, Cristian Oancea.

Acesta a adăugat că, de marți, CJAS i-a notificat pe cei de la Victor Babeș că de la 1 aprilie nu mai sunt în contract cu ei.

Spitalul a tratat, anul trecut, 6.150 de pacienți, care au avut un cost de 13,8 milioane de lei, însă CJAS Timiș a decontat doar 11.734.000 lei, deficitul fiind astfel de peste 2 milioane de lei.

În acest an, potrivit reprezentanților Spitalului de Boli Infecțioase, au fost realizate și validate 1.619 de cazuri, care au avut ca și cost peste 3,5 milioane de lei și au fost decontate de CJAS Timiș 1.299 de cazuri cu o valoare de 2,9 milioane lei, ceea ce înseamnă o diferență de aproape 670.000 lei.

În acest moment sunt internați 157 de pacienți în spital, iar reprezentanții unității medicale spun că vor externa pacienții ce pot fi externați.

Spitalul are 340 de angajați care nu își vor primi salariile, mai susțin cei de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

Reprezentanții CJAS Timiș nu au putut fi contactați până la această oră.

Citește și