Un marinar român a murit într-un accident rutier în Malaezia
Potrivit unui comunicat al Sindicatului Liber al Navigatorilor, marți, Andrei P. (37 de ani), comandantul navei Balsa, sub pavilion Marshall Islands, și Cosmin A. (34 de ani), ofițer mecanic 1 pe aceeași navă, reveneau pe vas, când au fost loviți de o mașină de transport marfă în interiorul portului Penang din Malaezia.
În urma accidentului, comandantul a suferit o hemoragie internă, iar ofițerul mecanic 1 mai multe fracturi și leziuni.
Ei au fost transportați la spital, unde comandantul a încetat din viață. Celălalt navigator este grav accidentat, dar starea sa este stabilă, susțin reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Soțiile celor doi marinari sunt deja în drum spre locul accidentului.
„Nava este acoperită de contracte standard ITF. În momentul accidentului au fost contactate familiile și sindicatul de către reprezentanții companiei. Acest accident intră sub incidența contractului ITF și navigatorul accidentat precum și familia îndoliată vor beneficia de toate prevederile contractuale în acest caz (concedii de boală, cheltuieli medicale, compensații pentru invaliditate permanentă, precum și cheltuieli cu înmormântarea, compensație de deces pentru urmașul direct, cât și pentru copii minori)”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Trupul neînsuflețit va fi repatriat după efectuarea necropsiei și obținerea avizelor de repatriere, iar ofițerul mecanic 1 va reveni în țară atunci când starea de sănătate îi va permite acest lucru.