Un matematician, un medic și un inginer electronist candidează marți la șefia Academiei Române

Publicat: 07 04. 2014, 18:33
Actualizat: 21 04. 2019, 16:20

Șeful cancelariei Academiei Române, Dumitru Paica, a declarat pe 24 martie, pentru MEDIAFAX, că și-au anunțat în mod oficial candidatura la alegerile pentru funcția de președinte al Academiei Române Viorel Barbu, Ionel Valentin Vlad și Victor Voicu.

Alegerea noului președinte al Academiei Române va avea loc în Adunarea Generală a forului de marți, la care vor participa membrii titulari, corespondenți și cei de onoare din țară.

În prezent, președinte al Academiei Române este academicianul Ionel Haiduc. El a preluat președinția Academiei Române în anul 2006 și a fost reales președinte al Academiei, pentru un nou mandat, în 2010.

Pe de altă parte, vicepreședinții Academiei Române urmează să fie aleși într-o altă Adunarea Generală a forului, care va avea loc cel mai probabil pe 24 aprilie.

În momentul de față, vicepreședinții Academiei Române sunt: Dan Berindei, Cristian Hera, Marius Sala și Ionel Valentin Vlad. Totodată, Ion Păun Otiman este secretar general al forului.

Potrivit Statutului Academiei Române, președintele Academiei, vicepreședinții și secretarul general sunt aleși de Adunarea Generală, pentru un mandat de patru ani, putând fi realeși o singură dată. Alegerea se face în condițiile cvorumului, cu obținerea a cel puțin două treimi din numărul voturilor membrilor prezenți. În al doilea tur de scrutin se decide, în condițiile cvorumului, cu majoritate simplă. Procedura de alegere se stabilește prin regulament. Alegerea președintelui Academiei Române are loc în prima decadă din luna aprilie, după 4 aprilie, Ziua Națională a Academiei Române.

Matematicianul Viorel Barbu, născut pe 14 iunie 1941 la Deleni, județul Vaslui, este membru titular al Academiei Române din 1993 și fost vicepreședinte al instituției (1998 – 2002). În prezent, academicianul Viorel Barbu este președinte al Secției de Științe Matematice din Academia Română.

A absolvit Facultatea de Matematică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde și-a luat și doctoratul în 1969. A fost profesor invitat la universități din Franța, Italia și SUA, iar din 1980 este profesor la Facultatea de Matematică a Universității „Al. I. Cuza”, Iași, unde a fost decan (1976 – 1981) și rector al universității în perioada 1981 – 1989. A obținut premiul „S. Stoilov” al Academiei Române, în 1972, și a fost numit Doctor Honoris Causa al unor universități din țară și profesor de onoare al Universității Wuhan (China). Este membru al Academiei Europene de Științe din octombrie 2008.

Academicianul Ionel Valentin Vlad, inginer electronist și doctor inginer, s-a născut pe 22 septembrie 1943 și este membru titular al Academiei Române din anul 2009. În prezent, Ionel Valentin Vlad este vicepreședinte al Academiei Române. El este cercetător științific I la Institul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, dar și profesor asociat la Facultatea de Fizică a Universității din București.

A absolvit Institutul Politehnic din București, în 1966. A susținut cursuri și conferințe la Universitatea București – Facultatea de Fizică/ Școala Doctorală de Fizică), Stanford University (USA), Imperial College (Londra), Max-Planck Inst. f. Quantenoptik (Garching), University of Oxford, E.T.H.(Zürich), Univ. Erlangen, Phys.-Tech.Institute A.F.Ioffe (St. Petersburg), ICTP (Trieste), Forschungszentrum Karlsruhe, Universita „La Sapienza” din Roma, US Air Force Res. Lab Hanscom (Boston, USA), DAAD Summer School „Trends in Contemporary Optics”, (Sinaia, 2005), Ecole Normale Superieure (Cachan, Franța) etc. În anul 2008 a fost decorat cu Ordinul Național „Serviciu credincios” în grad de Cavaler.

Victor A. Voicu, născut pe 29 iunie 1939, la Bolovani, Dâmbovița, este medic și farmacolog, membru titular al Academiei Române din 2001. A fost secretar general al Academiei din 2002 în 2006. În prezent, el este președinte al Secției de Științe Medicale din Academia Română.

Victor Voicu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în 1962, și și-a luat doctoratul în farmacologie în 1971. A fost șeful Catedrei de Farmacologie Clinică, Toxicologie și Psihofarmacologie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, directorul Centrului de Cercetări Științifice Medico-Militare, președintele Consiliului Științific al Agenției Naționale a Medicamentului. Președintele Societății Române de Farmacologie, Terapeutică și Toxicologie Clinică și profesor invitat la Universitatea Harvard în 1992. A obținut Medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, în 2001, și a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler în 2002.

Academia Română este cel mai înalt for științific și cultural al României, care reunește personalități marcante din țară și din străinătate din toate domeniile științei, artei și literaturii.

Potrivit site-ului instituției, prin lege și statut, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari și corespondenți și 135 membri de onoare din care cel mult 40 din țară, iar numărul membrilor titulari nu poate depăși numărul membrilor corespondenți pe ansamblul Academiei Române.

În prezent, Academia are 77 membri titulari, 80 membri corespondenți (total 157), 86 membri de onoare din străinătate și 31 membri de onoare din țară (total 118), potrivit site-ului instituției.