Prima pagină » Știri » Un medic din Timișoara a fost acuzat că și-a snopit copilul în bătaie pentru că a luat note mici la școală

Un medic din Timișoara a fost acuzat că și-a snopit copilul în bătaie pentru că a luat note mici la școală

Un medic din Timișoara a fost acuzat că și-a snopit copilul în bătaie pentru că a luat note mici la școală
Un medic din Timișoara e acuzat că și-a snopit copilul de 13 ani în bătaie pentru că a luat note mici la școală. Copilul a ajuns la spital, iar tatăl a primit ordin de restricție.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, Aurora Voicilă, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că în urma agresiunii, copilul a fost internat în spital, fiind, ulterior, audiat în prezența mamei și a unui avocat.

„S-a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului și a fost emis un ordin de restricție în cazul unui bărbat din Timișoara care și-ar fi agresat copilul în vârstă de 13 ani, fiind efectuate cercetări în acest caz de către polițiști. Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, copilul fiind internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ordinul de restricție a fost emis luni, după ce copilul a fost externat și audiat în prezența mamei, a avocatului și a unei asistente a DGASPC Timiș”, a spus Voicilă.

Surse judiciare au declarat, la rândul lor, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul care și-a agresat copilul este medic la un spital din Timișoara. Potrivit acelorași surse, copilul a fost bătut pentru că a primit note mai mici la școală.

 

Citește și