Un medic reacționează la metoda „pacienților sub acoperire”: Singurul rezultat, adversitate din partea oamenilor
Medicul Livia Davidescu din Craiova a reacționat după ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că a trimis în unitățile sanitare „pacienți sub acoperire” pentru a descoperi neregulile din spitale.
Medicul spune că până acum acțiunea Ministerul Sănătății nu a avut rezultate. „Important este că această campanie este total ineficientă și nu a depistat niciun medic care a luat șpagă în trei săptămâni. Doar a adus prejudicii corpului medical. Ne simțim neapreciați”, a declarat, corespondentului Mediafax, Livia Davidescu.
Doctorul din Craiova a adresat o petiție Colegiului Medicilor, prin care cere acestui organism să reacționeze față de această măsură a Ministerului.
„Petiția a fost formulată de mine în această dimineață și sunt 125 de semnatari în doar câteva ore. Colegiul Medicilor prin statut este cel ce apără demnitatea profesiei de medic. Este interfața dintre medici și societate, dintre medici și autoritățile naționale și internaționale. Colegiul Medicilor este îndeptățit să ne apere, instituțional. Și să creeze cadrul desfășurării unei activități medicale optime, nu într-un climat total nefavoravil, încărcat de tensiune socială, ca acum. Are juriști care trebuie sa spună Ministerului Sănătății că acțiunea «pacientul acoperit» încalcă principiile legalității”, a mai precizat medicul Livia Davidescu.
În petiția adresată Colegiul Medicilor se arată că singurul rezultat al acțiunii „pacienți sub acoperire” este creșterea adversiunii populației față de medici.
„În aceste zile, Ministrul Sănătății inițiază acțiuni anti-corupție în sectorul sanitar, prin introducerea de pacienți acoperiți care să depisteze persoanele care condiționează actul medical. Principiul este unul corect, dar modul de operare încalcă însă Noul Cod de Procedură Penală, respectiv art.101, alin.3. În acest context, demersul anti-corupție este pus serios sub semnul întrebării, tocmai de către cei îndreptățiti să apere legalitatea, fiind perfect inutil, dovadă faptul că în cele 3 săptămâni de când a fost implementat nu a generat niciun rezultat legal, nefiind făcut public nicio inculpare a vreunui medic pentru infracțiuni de corupție. Singurul rezultat palpabil, pe care îl resimțim cu toții este o adversitate crescută din partea populației, care ne privește acum în lumina sugerată de Ministerul Sănătății, aceea a unui corp profesional profund corupt, având o singură motivație, cea obținerii de avantaje materiale”, scrie în petiția adresată Colegiului Medicilor.
Potrivit acesteia, prejudiciul de imagine pe care această măsură îl aduce corpului medical este „incomensurabil”, iar impactul pe termen lung este imposibil de calculat: „Pe termen scurt vă aducem la cunoștință faptul că agresiunile asupra corpului medical au crescut exponențial, iar în foarte multe situații actul medical se desfășoară sub teroare, mai cu seamă în serviciile de gardă, sufocate de fluxul enorm de pacienți ce se prezintă în camerele de gardă!”.
Inițiatoarea petiției cere Colegiului Medicilor să reacționeze la măsura lansată de Ministerul Sănătății. „Cerem imperios președintelui CMR, domnului Doctor Borcean, poziționarea urgentă și fără echivoc vis a vis de abuzurile la care suntem supuși! Lipsa sa de reacție încurajează aceste abuzuri, iar neexercitarea atribuțiilor sale vulnerabilizează ireversibil breasla”, se mai arată în petiție.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că măsura care vizează trimiterea unor „pacienți sub acoperire” în spitale „nu este o vânătoare de vrăjitoare”. Aceasta va funcționa ca o analiză în urma căreia, dacă se vor găsi nereguli, se va întocmi un raport înaintat spitalului.