Un microbuz cu zece persoane din Republica Moldova s-a răsturnat la intarea în Iași
Accidentul a avut loc duminică dimineață, în localitatea ieșeană Răducăneni.
Microbuzul în care se aflau 10 persoane s-a răstunat, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum.
„Toate persoanele au ieșit singure din mașină, au acuzat dureri ușoare. S-a intervenit cu o ambulanță terapie intensivă mobilă, o autospecială transport victime multiple, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță de la SAJ. Toate persoanele implicate în accident au refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Silvia Bolohan.
Toți cei care erau în microbuz erau din Republica Moldova.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, duminică dimineața au fost ninsori și viscol la sol în mai multe județe ale Moldovei. A nins în toate județele Moldovei, cu viscol la sol înregistrat pe mai multe sectoare din județele Iași, Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava. Carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpadă frământată de până la 2 centimetri. Peste 200 de utilaje au intervenit noaptea de dumurile din Moldova și au răspândit 2.315 tone de material antiderapant.