Prima pagină » Știri » Un microbuz s-a răsturnat între Pitești și Râmnicu Vâlcea. Patru persoane rănite

Un microbuz s-a răsturnat între Pitești și Râmnicu Vâlcea. Patru persoane rănite

Un microbuz s-a răsturnat între Pitești și Râmnicu Vâlcea. Patru persoane rănite
Un microbuz cu șapte pasageri la bord s-a răsturnat, luni, pe DN 7, între Pitești și Râmnicu Vâlcea, patru persoane, între care doi copii, fiind rănite.

Poliția Vâlcea a stabilit că accidentul s-a produs din cauza vitezei.

„Accidentul rutier s-a produs pe DN 7 km 160 + 500 localitatea Milcoiu pe sensul de mers Pitești – Rm. Vâlcea. Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat pe un sens de mers blocând o bandă din cele două benzi pe sens, cauza fiind neadaptarea vitezei”, au transmis reprezentanții Poliției Vâlcea.

Sursa citată arată că patru persoane, respectiv o familie cu doi copii, au nevoie de îngrijiri medicale.

Mai multe echipaje de prim ajutor intervin la locul producerii evenimentului rutier.

Din primele informații, în microbuz erau șapte persoane.

 

Citește și