Prima pagină » Știri » Un minor, amendat cu 125 de lei de polițiști. Cum a încălcat acesta legea în timp ce mergea pe drum

Un minor, amendat cu 125 de lei de polițiști. Cum a încălcat acesta legea în timp ce mergea pe drum

Un minor, amendat cu 125 de lei de polițiști. Cum a încălcat acesta legea în timp ce mergea pe drum
Un jandarm și un polițist au amendat un copil care nu circula corect pe un drum aproape uitat de lume.

Un băiat de 15 ani, amendat cu 125 de lei dintr-un motiv incredibil

Emil Bumb, în vârstă de 15 ani, mergea în vizită la bunici și se afla pe drumul județean 108M, între Portița și Irina, în momentul în care a fost oprit de o patrulă. Deși pe drum nu circula nicio mașină, membrii patrulei i-au spus că nu a circulat pe partea dreaptă a direcției de mers, motiv pentru care îi vor aplica o amendă. Patrula era formată din agentul șef adjunct Eduard Erdei, de la Postul de Poliție Tiream, și plutonierul major Vasile Boldar, de la Secția de Jandarmi Carei.

Băiatul a refuzat inițial să semneze procesul verbal, însă a fost amenințat că va fi dus la secție. Copilul a cedat în cele din urmă și a primit amenda în valoare de 125 de lei.

Tatăl minorului, fost polițist de frontieră, consideră că este vorba de un abuz.

„Cum să amendezi un copil pentru că nu circulă pe partea dreaptă a unui drum între două sate aflate la capătul lumii, drum pe care abia vezi câte o mașină. Probabil că polițistul Erdei și jandarmul Boldar se cred un fel de cowboys ai zonei, care sancționează aiurea pe toată lumea pentru a-și face planul de amenzi. Ce oameni ai legii sunt cei care amenință un copil pentru a semna procesul verbal? Iar apoi își mai și bat joc de el, spunându-i că îi vor împrumuta tatăl, adică pe mine, cu 62,5 lei pentru a putea plăti această amendă. Mă voi adresa superiorilor lor. Nu e vorba de bani, ci de modul în care au acționat”, a declarat pentru Opinia de Carei tatăl lui Emil Bumb.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată