Prima pagină » Știri » Un minor, trimis în judecată pentru FURTUL A 80 DE FOCOASE dintr-un tren

Un minor, trimis în judecată pentru FURTUL A 80 DE FOCOASE dintr-un tren

Un minor, trimis în judecată pentru FURTUL A 80 DE FOCOASE dintr-un tren
Un minor a fost trimis în judecată pentru furt calificat și nerespectarea regimului materiilor explozive, după ce în iulie, cu ajutorul fratelui său, a sustras 80 de focoase, conținând echivalentul a 0,64 kilograme de trotil, dintr-un tren oprit în gara Chitila, potrivit PICCJ.

Un minor a fost trimis în judecată pentru furt calificat și nerespectarea regimului materiilor explozive, după ce în iulie, cu ajutorul fratelui său, a sustras 80 de focoase, conținând echivalentul a 0,64 kilograme de trotil, dintr-un tren oprit în gara Chitila, potrivit PICCJ.

„Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, la data de 20.08.2012, trimiterea în judecată a inculpatului M.M. (minor) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și nerespectare a regimului materiilor explozive”, a precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

Potrivit anchetatorilor, la 16.07.2012, în jurul orei 9.30, după ce au observat oprirea unui tren de marfă în fața semnalului de intrare al stației Chitila, inculpatul și fratele său de 12 ani au urcat într-unul din vagoanele dinspre coada trenului, de unde au aruncat pe terasament, prin rostogolire, patru lăzi din lemn în care se aflau 16 cutii metalice ce conțineau 80 de focoase (a câte 0,008 echivalent TNT/bucată, cele 80 bucăți conținând echivalentul a 0,640 Kg. TNT).

„Ulterior, după ce trenul s-a pus în mișcare, cei doi minori au coborât din vagon, au încercat să închidă oblonul, fără însă a reuși complet, după care au plecat fără să fie observați de către jandarmii care trebuiau să păzească garnitura de tren. Ei au revenit după aproximativ o jumătate de oră și, întrucât lăzile erau prea grele pentru a fi cărate o distanță mare, le-au ascuns într-un tunel aflat sub calea ferată, la câțiva metri de locul unde aruncaseră lăzile. În cursul aceleiași zile, în jurul orei 19.00, cei doi au revenit la locul unde ascunseseră lăzile și le-au deschis, prin tăiere, cu ajutorul unui cuțit și a unui ciocan. Întrucât după deschidere, aceștia nu și-au dat seama ce reprezintă cele cinci piese găsite în fiecare dintre cutii, le-au transportat cu o căruță pe un teren viran din apropierea casei unde locuiau, unde le-au aruncat”, se mai precizează în comunicat.

A doua zi dimineață, spun procurorii, inculpatul a aflat de la o emisiune televizată că sustrăseseră focoase militare. De teamă ca acestea să nu explodeze, frații le-au transportat pe partea cealaltă a căii ferate, la o distanță mai mare de locuința lor, și le-au abandonat lângă terasamentul căii ferate.

În același caz, la 27 iulie, procurori ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au dispus începerea urmăririi penale față de cinci jandarmi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, iar față de alți trei, pentru călcare de consemn, cercetările în această cauză fiind în stadiu avansat de finalizare.

Dosarul a fost înaintat, spre soluționare, Judecătoriei Buftea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?