Prima pagină » Știri » Un mort și trei răniți în urma unui accident produs la Cluj

Un mort și trei răniți în urma unui accident produs la Cluj

Un mort și trei răniți în urma unui accident produs la Cluj
O persoană a muri, iar alte trei au fost rănite, sâmbătă dimineață, în urma unui accident rutier care a avut loc la ieșirea din comuna Iclod, județul Cluj

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Simona Vîrci, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că autoturismul implicat în accident ar fi fost acroșat de o altă mașină.

„Șoferul unui autoturism care circula dinspre Cluj-Napoca spre Gherla a pierdut controlul volanului la ieșirea din comuna Iclod, iar mașina s-a răsturnat. Primele cercetări arată că autoturismul ar fi fost acroșat de un alt autovehicul aflat în trafic și care se deplasa în aceeași direcție”, a spus Simona Vîrci.

În urma accidentului, o persoană a murit, iar alte trei persoane au fost rănite.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare și cu o ambulanță SMURD.

Vasile Măgrădean, [email protected]

Autor

Citește și