Prima pagină » Știri » Un muncitor a căzut în cuva cu aluminiu topit la 720 de grade, suferind răni serioase, dar a reușit să iasă singur de acolo

Un muncitor a căzut în cuva cu aluminiu topit la 720 de grade, suferind răni serioase, dar a reușit să iasă singur de acolo

Un muncitor a căzut în cuva cu aluminiu topit la 720 de grade, suferind răni serioase, dar a reușit să iasă singur de acolo

Un muncitor a căzut în cuva cu aluminiu topit la 720C dintr-o fabrică. Din fericire, acesta a reușit să se salveze singur.

Un electrician în vârstă de 25 de ani a scăpat ca prin minune după ce a căzut într-un cuptor plin cu aluminiu lichid la 720 de grade Celsius, într-o fabrică din Elveția.

Chiar dacă avea dureri serioase, bărbatul a reușit să iasă singur din cuva cu metal topit și a ajuns la spital unde va fi tratat pentru arsuri.

În timp ce efectua lucrări la cuptor, ieri, 10 noiembrie, în orașul St. Gallen, în nord-estul Elveției, bărbatul a căzut printr-o trapă în metalul fierbinte. Era scufundat până la genunchi în lichidul fierbinte, dar, în ciuda faptului că simțea dureri groaznice, a reușit să se tragă afară.

După ce a fost dată alarma, medicii au intervenit și, ulterior, o ambulanță aeriană Rega l-a preluat pentru a-l transporta la spital.

Electricianul a ajuns de urgență la spital

Electricianul a avut nevoie de îngrijirea medicilor pentru că avea arsuri și răni grave pe corp.

Poliția locală investighează acum circumstanțele în care s-a produs acest accident.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate